Solutii pentru reducerea impozitului pe profit |
|
Trebuie să facem o analiză din toate punctele de vedere ale afacerii: juridic, economic, comercial, contabil şi fiscal şi numai după aceea să alegem o variantă optimă de funcţionare”, afirmă Luminiţa Ristea, partener la compania de consultanţă Nexia International. La rândul său, avocatul Gabriel Biriş spune că principalele pericole cu care se vor confrunta firmele şi în 2010 sunt cererea scăzută şi clienţii rău-platnici.Să nu livreze companiilor despre care ştiu că au probleme fără plată în avans, să nu accepte termene de plată foarte lungi şi să se asigure că au instrumente legale (contracte, documente de recepţie, facturi acceptate) care să le permită recuperarea cât mai rapidă a creanţelor asupra clienţilor Totodată, companiile nu trebuie să achite impozite mai mari decât strictul necesar. „Pentru aceasta trebuie să se asigure că au toate documentele justificative cerute de lege pentru a putea deduce cheltuielile”, spune avocatul. El le recomandă să studieze în Codul Fiscal avantajele neimpozabile, dar deductibile pe care le pot acorda angajaţilor precum bonuri de masă, tichete cadou sau diurne. „Un alt truc, în special în firmele mici cu puţin personal, în care directorul se ocupă şi de vânzări, este să se împartă fişa postului astfel încât să apară, pe lângă management, şi funcţia de agent de vânzări - în felul acesta, cheltuielile cu combustibilul vor fi deductibile”, ne-a precizat Biriş. EVAZIONIŞTI Facturile falsificate, pedepsite cu închisoare Unii consultanţi au avertizat chiar că, odată cu înlocuirea impozitului de 3% pe venit cu cota unică, va înflori afacerea cu facturi fără acoperire, în încercarea micilor întreprinzători de a-şi ascunde profiturile pentru a plăti cât mai puţin la stat. Însă nu trebuie uitate riscurile. Potrivit avocatului Gabriel Biriş, cei care sunt prinşi că falsifică facturi folosind datele de identificare ale unei firme - ceea ce nu este deloc complicat - ajung după gratii. Cuvinte cheie : infoletter Articole similare :
|





















